Cer de un albastru adinc. Imi aminteste de casa bunicii de unde am vazut ultima oara acest fel de cer. Acest pustiu albastru, ascuns desi in vazul tuturor si al carui sens il inteleg doar eu e unul din putinele lucruri care ma fac sa zimbesc cu dispret rautatii lumii asteia.
Zi de zi vad mai multe lucruri care ma fac sa vreau sa evdez pe alta planeta (cu cer albastru bineinteles). Voi mai vorbi cu fratele meu. Asta ma linisteste.
Si apoi, hei.. speranta moare ultima. ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu